Luce Irigaray

Luce Irigaray
Date personale
Născută	3 mai 1930 (96 de ani) Blaton, Regiunea Valonă, Belgia
Cetățenie	Belgia  Franța
Ocupație	filozof lingvistă profesoară universitară[*]​ activist pentru drepturile femeilor[*]​ psihanalistă[*]​ feministă[*]​ cultural studies scholar[*][[cultural studies scholar (profession)|​]]
Locul desfășurării activității	Leuven Paris
Limbi vorbite	limba franceză
Activitate
Alma mater	Universitatea Catolică din Leuven université Paris-VIII[*][[université Paris-VIII (public university in Paris, France)|​]]
Organizație	Centrul Național Francez de Cercetări Științifice Universitatea Erasmus din Rotterdam

Luce Irigaray (n. 3 mai 1930, Blaton, Regiunea Valonă, Belgia) este o lingvistă, filozof și psihanalistă feministă belgiană și franceză. Ea a lucrat mult asupra utilizărilor și utilizărilor abuzive ale limbii în ceea ce privește exprimarea identității feminine.

Biografie

Luce Irigaray nu se exprimă cu ușurință asupra aspectelor din viața sa personală, deoarece se teme că opiniile despre viața sa de zi cu zi ar putea interfera cu interpretarea ideilor sale și că referirea la viața privată este mult prea des utilizată pentru a contesta credibilitatea femeilor.

S-a născut în Belgia la 3 mai 1930 și și-a început studiile universitare la Universitatea catolică din Louvain. Acolo a susținut, în 1955, o teză de stilistică despre Paul Valéry.

A predat apoi timp de mai mulți ani franceza, latina și greaca în licee din Charleroi și Bruxelles, după care s-a stabilit în Franța, la începutul anilor 1960, pentru a face studii de psihanaliză. În 1964, a obținut un post de cercetător în filozofie la CNRS, iar în 1968 a devenit directoare de cercetare în filozofie.

În 1968, a susținut un doctorat în lingvistică, intitulat Approche psycholinguistique du langage des déments (în română Abordare psiholingvistică a limbajului demenților), la Universitatea Paris X-Nanterre. Teza sa a apărut în 1973 cu titlul Le Langage des déments. Din 1970 până în 1974, a predat la Universitatea Paris 8-Vincennes.

Între timp, a obținut cetățenia franceză.

În aceeași perioadă, a participat la seminarul lui Jacques Lacan. A devenit psihanalistă, membră a Școlii Freudiene din Paris. A fost, printre altele, analista Antoinettei Fouque^⁠(d), pe care a invitat-o, alături de alte femei din Mișcarea de Eliberare a Femeilor, să predea împreună cursurile pe care le susținea la Vincennes; activitatea s-a concentrat pe corp, pe sexualitatea feminină și pe relația dintre mamă și fiică.

În 1974, a susținut o teză de doctorat de stat, intitulată Speculum. La fonction de la femme dans le discours philosophique (în română Speculum. Funcția femeii în discursul filozofic), coordonată de filozoful François Châtelet^⁠(d), la Universitatea Paris-VIII. În această teză, care a provocat un scandal, ea a contestat teoriile psihanalitice freudiene și lacaniene, fapt care a dus la pierderea posturilor sale de predare de la Universitatea Paris-VIII-Vincennes și de la Școala Freudiană din Paris. Teza sa a transformat studiul diferenței de sex într-o miză filozofică. Din această perspectivă, orice subiect este în mod necesar un subiect sexuat, iar sexualitatea feminină trebuie să cucerească valorile culturale care i-au fost refuzate sau negate până în prezent.

După 1979, ea a dispărut într-o oarecare măsură de pe scena literară franceză. Într-un interviu acordat cotidianului Libération în 1997, aceasta declara: „Franța este aproape locul din lume în care sunt cel mai puțin cunoscută! Dar oare mie îmi revine să răspund? Nu am chef.”. Cu toate acestea, gândirea sa a rămas prezentă în Italia, iar cartea sa Amo a Te (în română Iubesc la tine), dedicată deputatului comunist european Renzo Imbeni, a fost un bestseller. De asemenea, în țările anglo-saxone, scrierile sale au făcut obiectul a numeroase analize. Artiste precum germanca Rosemarie Trockel^⁠(d) sau britanicele Siobhan Liddell și Margaret Whitford s-au arătat pasionate de activitatea ei.

Începând cu anii 1980, ea a inițiat o reflecție asupra dreptului și eticii, legate de corp și procreare (L’Éthique de la différence sexuelle, 1984; Sexe et parentés, 1987). S-a implicat în acțiuni concrete, în special în Italia, unde gândirea sa a fost foarte influentă. În 1995, a participat la expoziția J'aime à toi (în română Iubesc la tine) de la Muzeul de Artă Modernă din Paris, la invitația lui Siobhan Liddell.

Activitatea de cercetare

Primele lucrări ale lui Luce Irigaray sunt marcate de studiul diferenței de sex în limbă: ea emite ipoteza că ar exista o limbă a bărbaților și o limbă a femeilor, care ar fi diferite, și că ar reveni, în opinia sa, bărbaților sarcina de a înțelege că limba lor nu este limba întregii umanități. Ea prezintă dorința feminină ca pe o civilizație pierdută al cărei limbaj nu mai este cunoscut astăzi.

Amante marine de Friedrich Nietzsche (în română Iubita marină a lui Friedrich Nietzsche), apărută în 1980, constituie o lectură critică feministă a operei acestui filozof.

În 1995, Luce Irigaray a realizat un bilanț în trei etape al parcursului său.

Critica subiectului masculin

„Este faza în care am arătat că un subiect unic, subiectul masculin, a creat lumea dintr-o perspectivă unică.” Adevărul ca fiind unul și unitar, inexistența multiplului, iluzia complementarității contrariilor sunt tot atâtea simptome ale unei omniprezențe a subiectului masculin.

Crearea unui subiect feminin

„Este stadiul definirii «medierilor care ar permite existența unei subiectivități feminine, adică a unui alt subiect».” Trebuie recunoscut ceea ce este celălalt, faptul că există două sexe, „cel puțin”, adaugă ea uneori.

Posteritate

Traduse în limba engleză, cărțile sale au influențat mai mulți universitari și feminiști din Statele Unite și aparțin curentului French Theory. Luce Irigaray este uneori clasificată în cadrul „feminismului diferențialist”, alături de Julia Kristeva, Antoinette Fouque^⁠(d) sau Carol Gilligan^⁠(d): ideea centrală este că feminitatea este definită în mod tradițional și metafizic drept „celălalt” al patriarhatului și că eliberarea sa va veni dintr-o redefinire a femininului pornind de la el însuși, iar nu dintr-o abolire a diferenței de sex, care nu ar fi, în realitate, decât o „masculinizare” a femeilor.

Filozoafa americană Judith Butler dedică mai multe pagini din Gender Trouble unei critici detaliate a operei lui Irigaray.

Critici

„Operațiunea Sea Orbit” (1964) - portavion nuclear care arborează ecuația E=mc²

Ea face parte dintre intelectualii criticați de Alan Sokal și Jean Bricmont în lucrarea lor Impostures intellectuelles (în română Imposturi intelectuale), în special pentru afirmația: „Este ecuația E=mc² o ecuație sexuată? S-ar putea să fie. Să emitem ipoteza că da, în măsura în care privilegiază viteza luminii în raport cu alte viteze de care avem nevoie în mod vital. Ceea ce mi se pare a fi o posibilă semnătură sexuată a ecuației nu sunt direct utilizările sale în armamentul nuclear, ci faptul de a fi privileged ceea ce merge cel mai repede [...]”. Sokal și Bricmont îi reproșează o utilizare metaforică și nefondată a unor propoziții științifice.

La rândul său, Luce Irigaray exprimă faptul că orice discurs, inclusiv cel științific, vorbește dintr-o poziție sexuată, iar universalitatea sau neutralitatea sa presupuse sunt iluzorii. Chestionarea sa vizează mai puțin utilizarea tehnică a unei formule, cât modul în care limbajul traduce elemente de imaginar, simboluri și atitudini psihologice, cu tot ceea ce implică acestea în orientarea gândirii (intuiție, dorință), în acțiune (cercetări susținute, mediatizate etc.) și în poziția genurilor, inclusiv în domeniul științei.

Opere

• Irigaray, Luce (1973). Le Langage des déments (Limbajul demenților) (în franceză). Haga: Mouton / De Gruyter. 
• Irigaray, Luce (1974). Speculum. De l’autre femme (Speculum. Despre cealaltă femeie) (în franceză). Paris: Éditions de Minuit. 
• Irigaray, Luce (1977). Ce sexe qui n’en est pas un (Acest sex care nu este unul) (în franceză). Paris: Éditions de Minuit. 
• Irigaray, Luce (1979). Et l’une ne bouge pas sans l’autre (Și una nu se mișcă fără cealaltă) (în franceză). Paris: Éditions de Minuit. 
• Irigaray, Luce (1980). Amante marine de Friedrich Nietzsche (Iubita marină a lui Friedrich Nietzsche) (în franceză). Paris: Éditions de Minuit. 
• Irigaray, Luce (1981). Le Corps à corps avec la mère (Lupta corp la corp cu mama) (în franceză). Montreal: La Pleine lune. 
• Irigaray, Luce (1982). Passions élémentaires (Pasiuni elementare) (în franceză). Paris: Éditions de Minuit. 
• Irigaray, Luce (1983). L’Oubli de l’air – chez Martin Heidegger (Uitarea aerului – la Martin Heidegger) (în franceză). Paris: Éditions de Minuit. 
• Irigaray, Luce (1983). La Croyance même (Credința însăși) (în franceză). Paris: Éditions Galilée. 
• Irigaray, Luce (1984). Éthique de la différence sexuelle (Etica diferenței de sex) (în franceză). Paris: Éditions de Minuit. 
• Irigaray, Luce (1985). Parler n’est jamais neutre (A vorbi nu este niciodată neutru) (în franceză). Paris: Éditions de Minuit. 
• Irigaray, Luce (1987). Sexes et Parentés (Sexe și rudenie) (în franceză). Paris: Éditions de Minuit. 
• Irigaray, Luce (1989). Le Temps de la différence. Pour une révolution pacifique (Timpul diferenței. Pentru o revoluție pașnică). Le Livre de poche. Biblio (în franceză). Paris: LGF. 
• Irigaray, Luce (1990). Sexes et genres à travers les langues (Sexe și genuri de-a lungul limbilor) (în franceză). Paris: Grasset. 
• Irigaray, Luce (1990). Je, tu, nous. Pour une culture de la différence (Eu, tu, noi. Pentru o cultură a diferenței). Le Livre de poche. Biblio (în franceză). Paris: Grasset. 
• Irigaray, Luce (1992). J’aime à toi (Îți iubesc ție) (în franceză). Paris: Grasset. 
• Irigaray, Luce (1994). La democrazia comincia a due (Democrația începe în doi) (în italiană). Torino: Bollati Boringhieri. 
• Irigaray, Luce (1997). Être deux (A fi doi) (în franceză). Paris: Grasset. 
• Irigaray, Luce (1999). Entre Orient et Occident (Între Orient și Occident) (în franceză). Paris: Grasset. 
• Irigaray, Luce (2004). Prières quotidiennes / Everyday prayers (Rugăciuni zilnice) (în franceză și engleză). Paris: Maisonneuve et Larose / University of Nottingham. 
• Irigaray, Luce (2008). Teaching (Predarea) (în engleză). Londra: Bloomsbury Academic. 
• Irigaray, Luce (2010). Il mistero di Maria (Misterul Mariei) (în italiană). Roma: Paoline. 
• Irigaray, Luce; Marder, Michael (2016). Through Vegetal Being: Two Philosophical Perspectives (Prin ființa vegetală: două perspective filozofice) (în engleză). New York: Columbia University Press. 
• Irigaray, Luce (2016). La Voie de l'amour (Calea iubirii) (în franceză). Sesto San Giovanni: Mimesis. 
• Irigaray, Luce (2019). Das Mysterium Marias (Misterul Mariei) (în germană). Hamburg: Éditions du Crieur Public. 
• Irigaray, Luce (2024). Gebete für jeden Tag – Prières quotidiennes (Rugăciuni pentru fiecare zi) (în germană și franceză). Hamburg: Éditions du Crieur Public. 

Bibliografie

• „Luce Irigaray” (în franceză). Encyclopædia Universalis. Accesat în 19 iunie 2026. 
• „Luce Irigaray” (în engleză). Internet Encyclopedia of Philosophy. Accesat în 19 iunie 2026. 
• Granarolo, Philippe (21 februarie 2014). „Deux sexes : est-ce bien naturel ? (Două sexe: este chiar natural?)” (în franceză). iPhilo. Accesat în 19 iunie 2026. 
• Melançon, Louise. „Parler-femme selon Luce Irigaray (A vorbi ca femeie după Luce Irigaray)” (în franceză). L'autre Parole. Arhivat din original în 26 martie 2017. Accesat în 19 iunie 2026. Mentenanță CS1: URL impropriu (link)
• de Chalonge, Florence (2013). „Luce Irigaray” (în franceză). Éditions des femmes. Accesat în 19 iunie 2026. 
• Grosz, Elizabeth (1991). Sexual Subversions : Three French Feminists (Subversiuni sexuale: Trei feministe franceze) (în engleză). Sydney: Allen & Unwin. ISBN 978-0-04-351072-8. 
• Morny, Joy (2013). Divine love: Luce Irigaray, women, gender and religion (Iubire divină: Luce Irigaray, femei, gen și religie) (în engleză). Manchester: Manchester University Press. ISBN 978-1-84779-148-1. 

Legături externe

• Resurse relevante pentru cercetare:
  • „Luce Irigaray” (în engleză). Academia (people). Accesat în 19 iunie 2026. 
  • „Luce Irigaray” (în engleză). Internet Encyclopedia of Philosophy. Accesat în 19 iunie 2026. 
  • „Luce Irigaray” (în engleză și poloneză). Nauka Polska. Accesat în 19 iunie 2026. 
  • „Luce Irigaray” (în engleză și franceză). Persée. Accesat în 19 iunie 2026. 
  • „Luce Irigaray” (în engleză). PhilPapers (Works). Accesat în 19 iunie 2026. 
  • „Luce Irigaray” (în engleză). ResearchGate. Accesat în 19 iunie 2026. 
• Resurse relevante pentru spectacole:
  • „Luce Irigaray” (în engleză, franceză, germană, și italiană). Archives suisses des arts de la scène. Accesat în 19 iunie 2026. 
• Resurse relevante pentru de arte plastice:
  • „Luce Irigaray” (în engleză). Union List of Artist Names. Accesat în 19 iunie 2026. 
• Resurse relevante pentru muzică:
  • „Luce Irigaray” (în engleză). Shazam. Accesat în 19 iunie 2026. 
• Note în dicționare sau enciclopedii generale:
  • „Luce Irigaray” (în engleză). Encyclopædia Britannica. Accesat în 19 iunie 2026. 
  • „Luce Irigaray” (în daneză). Den Store Danske Encyklopædi. Accesat în 19 iunie 2026. 
  • „Luce Irigaray” (în engleză și germană). Deutsche Biographie. Accesat în 19 iunie 2026. 
  • „Luce Irigaray” (în engleză și franceză). Dictionnaire universel des créatrices. Accesat în 19 iunie 2026. 
  • „Luce Irigaray” (în engleză și italiană). Enciclopedia delle donne. Accesat în 19 iunie 2026. 
  • „Luce Irigaray” (în croată). Hrvatska Enciklopedija. Accesat în 19 iunie 2026. 
  • „Luce Irigaray” (în suedeză). Nationalencyklopedin. Accesat în 19 iunie 2026. 
  • „Luce Irigaray” (în norvegiană). Store norske leksikon. Accesat în 19 iunie 2026. 
  • „Luce Irigaray” (în franceză). Encyclopædia Universalis. Accesat în 19 iunie 2026. 
  • „Luce Irigaray” (în lituaniană). Visuotinė lietuvių enciklopedija. Accesat în 19 iunie 2026.