Sari la conținut

Michael Baigent

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Michael Baigent
Date personale
Nume la naștereMichael Barry Meehan Modificați la Wikidata
Născut[1][2] Modificați la Wikidata
Nelson, Nelson Region⁠(d), Noua Zeelandă[3] Modificați la Wikidata
Decedat (65 de ani)[1][4] Modificați la Wikidata
Brighton, Anglia, Regatul Unit[4] Modificați la Wikidata
Cauza decesuluicauze naturale (intracranial hemorrhage[*][[intracranial hemorrhage (bleeding within the skull)|​]]) Modificați la Wikidata
Cetățenie Noua Zeelandă Modificați la Wikidata
Ocupațiescriitor Modificați la Wikidata
Limbi vorbiteengleză Modificați la Wikidata
Activitate
StudiiUniversitatea din Canterbury[*]​
University of Kent[*]​
Universitatea din Auckland
Nelson College[*]​
Limbiengleză  Modificați la Wikidata
Specie literarăucronie[*]​  Modificați la Wikidata
Prezență online
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Michael Baigent (născut Michael Barry Meehan[5], n. , Nelson, Nelson Region⁠(d), Noua Zeelandă – d. , Brighton, Anglia, Regatul Unit) a fost un scriitor neozeelandez care a publicat o serie de lucrări populare ce pun la îndoială percepțiile tradiționale asupra istoriei și a vieții lui Iisus. Este cunoscut în special drept coautor al cărții The Holy Blood and the Holy Grail (în română Sângele sfânt și Sfântul Graal).

Biografie

[modificare | modificare sursă]

Michael Baigent s-a născut pe 27 februarie 1948[6] în Nelson, Noua Zeelandă[7] și și-a petrecut copilăria în comunitățile învecinate, Motueka⁠(d) și Wakefield. Tatăl său a fost un romano-catolic devotat, iar Baigent a primit o educație în teologia catolică începând de la vârsta de cinci ani[8]. După ce tatăl său a părăsit familia când Baigent avea opt ani, acesta a mers să locuiască împreună cu bunicul său matern, Lewis Baigent, adoptându-i numele de familie[8]. Străbunicul său, Henry Baigent, a fost primar al orașului Nelson și a fondat o afacere în domeniul forestier, H. Baigent and Sons.

Școlarizarea sa secundară a avut loc la Colegiul Nelson, după care a urmat cursurile Universității din Canterbury, Christchurch. Inițial, intenția sa a fost de a studia științele pentru a continua afacerea forestieră a familiei, însă ulterior s-a orientat către studiul religiei comparate și al filozofiei[8].

După absolvire în 1972, Baigent a călătorit extensiv în diverse țări, lucrând ca freelancer.[4] A avut perioade în care a lucrat ca fotograf de război în Laos și fotograf de modă în Spania, înainte de a ajunge în Anglia în 1976[8]. În timp ce lucra pentru departamentul foto al BBC și făcea ture de noapte la o fabrică de băuturi răcoritoare, l-a cunoscut pe Richard Leigh prin intermediul unui producător de televiziune care realiza o serie despre Cavalerii Templieri[8][9].

Leigh avea să îi devină colaborator frecvent pe parcursul întregii sale vieți profesionale. Cei doi s-au alăturat lui Henry Lincoln în cercetarea presupusului mister de la Rennes-le-Château din Franța, ale cărui detalii au fost dezvăluite în cartea The Holy Blood and the Holy Grail[8].

În anul 2000, Baigent a obținut un masterat în studiul Misticismului și al Experienței Religioase la Universitatea din Kent[8].

A fost un membru al Francmasoneriei și a deținut funcția de Marele Ofițer (în 2005) în cadrul Marii Loji Unite a Angliei. De asemenea, a fost redactor al publicației Freemasonry Today din primăvara anului 2001 până în vara anului 2011, perioadă în care a pledat pentru o abordare mai liberală a francmasoneriei[6][9].

Viața personală

[modificare | modificare sursă]

Baigent s-a căsătorit cu Jane, designer de interior, în 1982. Împreună au avut două fiice, Isabelle și Tansy, la care s-au adăugat cei doi copii ai soției dintr-o căsătorie anterioară[8]. A încetat din viață în urma unei hemoragii cerebrale la Brighton, East Sussex, pe 18 iunie 2013[9].

Publicații

[modificare | modificare sursă]

The Holy Blood and the Holy Grail

[modificare | modificare sursă]

Publicată pe 18 ianuarie 1982, lucrarea The Holy Blood and the Holy Grail a popularizat ipoteza conform căreia adevărata natură a căutării Sfântului Graal ar fi fost faptul că Isus și Maria Magdalena au avut un copil împreună. Aceasta ar fi fost prima dintr-o descendență care, mai târziu, s-a unit prin căsătorie cu o dinastie regală francă, cea a Merovingienilor, fiind totodată asociată cu o societate secretă cunoscută sub numele de Prioria din Sion.

Teoria conform căreia Iisus și Maria Magdalena ar fi avut o relație fizică se bazează pe interpretarea dată de Baigent „sărutului sfânt” pe gură — gest care, în creștinismul primar, era practicat de obicei între bărbați — și conceptului de căsătorie spirituală, așa cum apar ele în Evanghelia după Filip. Această ipoteză fusese promovată anterior și de alți autori, precum Laurence Gardner și Margaret Starbird.

Primirea din partea publicului și a criticilor

[modificare | modificare sursă]

Cartea a devenit un bestseller în America[10]. Lucrarea a recăpătat popularitate după publicarea romanului Codul lui Da Vinci de Dan Brown, vânzându-se în peste șase milioane de exemplare[10].

Istoricul Marina Warner⁠(d) a catalogat cartea drept o colecție de neadevăruri senzaționaliste și raționamente distorsionate[11]. Autorii au intrat rapid într-o dispută publică în cadrul unei emisiuni BBC cu aceasta și cu Episcopul de Birmingham[12]. Într-o recenzie acidă pentru The Observer, criticul Anthony Burgess scria: „Este tipic pentru sufletul meu iremediabil faptul că pot vedea acest lucru doar ca pe o temă minunată pentru un roman.”[6] O recenzie din Kirkus Reviews a descris lucrarea ca pe o fantasmagorie intrigantă în care autorii au sărit „la înălțimi periculoase pentru a ajunge la concluzii nebunești”[13]. Colin Henderson Roberts, recenzând pentru London Review of Books⁠(d), a notat că lucrarea promovează o ipoteză absurdă și comite erori majore în încercarea de a obține răspunsuri simple și reductive la întrebări complexe[14].

Imediat după publicarea romanului Codul lui Da Vinci, publicația The New York Times Book Review a inclus The Holy Blood and the Holy Grail în rândul marilor lucrări de pseudoistorie populară din toate timpurile[15]. John J. Doherty, bibliotecar specializat în literatură la Northern Arizona University, scriind în volumul King Arthur in Popular Culture, descrie lucrarea ca fiind „demontată complet atât de către cercetători, cât și de critici”[16]. Specialistul în studiile arturiene Richard Barber⁠(d) a comentat că lucrarea este o „pseudoistorie notorie”, care își fundamentează argumentele pe aluzii și speculații fertile, fiind nevoie de o carte de lungime egală pentru a o diseca și infirma în totalitate[17].

În 2005, o emisiune difuzată de Channel 4⁠(d) și prezentată de Tony Robinson⁠(d) a analizat argumentele principale ale lui Brown, Baigent și Leigh, catalogând întregul episod drept o farsă. Arnaud de Sède, fiul lui Gérard de Sède⁠(d), a declarat categoric că tatăl său și Plantard au inventat existența unei Priorii din Sion vechi de 1.000 de ani, descriind întreaga poveste drept „aberații”[18]. Odată cu proliferarea și popularitatea tot mai mare a cărților, site-urilor și filmelor care tratează lucrările lui Baigent, mulți critici consideră că acestea au jucat un rol influent în popularizarea teoriilor conspirației și a pseudoistoriei[10]. Damian Thompson a remarcat că autorii „folosesc retorica istoriei autentice, dar nu și metoda acesteia, pentru a prezenta miturile drept fapte”[10]. Laura Miller, scriind pentru Salon, a descris cartea ca fiind o lucrare care avansează o idee absurdă în etape — mai întâi ca o presupunere îndrăzneață, apoi ca o ipoteză tentativă și, în final, ca un fapt incontestabil — totul dintr-o atmosferă de autenticitate falsă[10].

Procesul intentat lui Dan Brown

[modificare | modificare sursă]

Unele dintre ideile prezentate în cartea lui Baigent, The Holy Blood and the Holy Grail, au fost ulterior încorporate în romanul de succes Codul lui Da Vinci al lui Dan Brown[19].

În romanul Codul lui Da Vinci, Dan Brown l-a numit pe principalul antagonist — un istoric regal britanic, cavaler și expert în Sfântul Graal — Sir Leigh Teabing (cunoscut și sub numele de „Profesorul”), ca un omagiu adus autorilor cărții The Holy Blood and the Holy Grail. Numele personajului combină numele de familie al lui Richard Leigh cu „Teabing”, care este o anagramă a numelui Baigent[20].

În martie 2006, Baigent și Leigh au intentat un proces la o instanță din Regatul Unit împotriva editurii lui Brown, Random House, invocând încălcarea drepturilor de autor[19].

Simultan cu procesul de plagiat, Baigent a lansat o nouă carte, The Jesus Papers, despre care s-a spus că nu ar fi fost decât o reluare a temelor din The Holy Blood and the Holy Grail, programată strategic pentru a profita de campania de promovare a filmului Codul lui Da Vinci, precum și de atenția mediatică generată de proces. În postfața cărții (pag. 355), Baigent susține că data lansării fusese stabilită de editura Harper Collins cu mult timp înainte.

Pe 7 aprilie 2006, judecătorul Înaltei Curți, Peter Smith, a respins cererea privind încălcarea drepturilor de autor formulată de Michael Baigent și Richard Leigh. La data de 28 martie 2007, cei doi au pierdut și recursul, fiind obligați să suporte cheltuieli de judecată în valoare de aproximativ 3 milioane de lire sterline[21].

Alte lucrări

[modificare | modificare sursă]

Începând cu anul 1989, Baigent și Leigh au scris împreună mai multe cărți, cea mai importantă fiind The Dead Sea Scrolls Deception (1991). În această lucrare, ei au utilizat în principal teoriile controversate ale lui Robert Eisenman⁠(d) cu privire la interpretarea Manuscriselor de la Marea Moartă. Această carte a fost ulterior discreditată de Otto Betz și Rainer Riesner în lucrarea lor, Jesus, Qumran and The Vatican: Clarifications (1994)[22].

În 1999, Baigent și Leigh au publicat The Inquisition (în română Inchiziția). Bernard Hamilton, scriind în The English Historical Review⁠(d), a descris cartea ca urmărind „o relatare foarte învechită și înșelătoare”, care a ignorat toate evoluțiile moderne în studiile despre Inchiziție și i-a exagerat grosolan puterea și influența, până la punctul de a fi polemică[23]. Scriind pentru revista The Spectator, Piers Paul Read⁠(d) a considerat că autorii au compus o critică acidă prost informată împotriva catolicismului, fără niciun interes în „înțelegerea subtilităților și paradoxurilor din istoria Inchiziției”[24]. O recenzie în The Independent a remarcat că lucrarea este în mare parte monotonă și lipsită de controverse, reiterând fapte care erau cunoscute deja de decenii, dar care, treptat, au lăsat loc isteriei în tentativa sa de a trage un paralelism între instituția antică și abuzul actual de putere al autorităților catolice[25]. Dongwoo Kim, scriind în Constellations, a notat că lucrarea nu constituie o contribuție semnificativă, fiind un epitom al istoriografiei „Whig” care a căutat o clasificare binară a trecutului între bine și rău, plasând totodată Biserica Catolică drept „antiteza modernității și a liberalismului”[26].

Baigent însuși a recunoscut că niciuna dintre teoriile sale nu a oferit rezultate concrete: „Mi-ar plăcea să cred că, în timp, o mare parte din acest material va fi dovedit”, a spus el, „dar este doar o speranță de-a mea”[27].

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]

Autor unic

[modificare | modificare sursă]
  • Baigent, Michael (). From the Omens of Babylon: Astrology and Ancient Mesopotamia (Din semnele Babilonului: astrologie și Mesopotamia antică). Londra: Penguin Books. ISBN 0-14-019480-0. 
  • Baigent, Michael (). Ancient Traces: Mysteries in Ancient and Early History (Urme străvechi: mistere în istoria antică și timpurie). New York: Viking. ISBN 0-670-87454-X. 
  • Baigent, Michael (). The Jesus Papers: Exposing the Greatest Cover-Up in History (Documentele lui Iisus: demascarea celei mai mari mușamalizări din istorie). New York: HarperCollins. ISBN 0-06-082713-0. 
  • Baigent, Michael (). Racing Toward Armageddon: The Three Great Religions and the Plot to End the World (În cursă spre Armaghedon: cele trei mari religii și complotul pentru sfârșitul lumii). New York: HarperOne. 

Scrise în colaborare cu Richard Leigh și Henry Lincoln

[modificare | modificare sursă]
  • Baigent, Michael; Leigh, Richard; Lincoln, Henry (). The Holy Blood and the Holy Grail (Sfântul Sânge și Sfântul Graal). Londra: Jonathan Cape. ISBN 0-09-968241-9. 
  • Baigent, Michael; Leigh, Richard; Lincoln, Henry (). The Messianic Legacy (Moștenirea mesianică). Londra: Jonathan Cape. 

Scrise în colaborare cu Richard Leigh

[modificare | modificare sursă]

Scrise în colaborare cu alți autori

[modificare | modificare sursă]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. 1 2 http://www.telegraph.co.uk/news/obituaries/10135747/Michael-Baigent.html. Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  2. ↑ „Michael Baigent” (în franceză). Babelio[*]. Wikidata Q2877812.
  3. ↑ „The New Zealand Herald” (în engleză). . ISSN 1170-0777. OCLC 11123090. Wikidata Q1199207. Accesat în .
  4. 1 2 „Associated Press”. New York City. . Wikidata Q40469. Accesat în .
  5. ↑ „Obituaries (Necrologuri)” (PDF) (în engleză). The Bulletin, The Magazine of the Nelson College Community. . Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
  6. 1 2 3 „Michael Baigent”. The Times (în engleză). . Accesat în .
  7. ↑ Tait, Morgan (). „NZ author dies of brain haemorrhage (Autor neozeelandez decedat din cauza unei hemoragii cerebrale)”. The New Zealand Herald (în engleză). Arhivat din original în . Accesat în .
  8. 1 2 3 4 5 6 7 8 Stanford, Peter (). „Michael Baigent obituary (Necrologul lui Michael Baigent)”. The Guardian (în engleză). Accesat în .
  9. 1 2 3 Hamill, John (). „Michael Baigent obituary (Necrologul lui Michael Baigent)”. Freemasonry Today (în engleză). Arhivat din original la . Accesat în .
  10. 1 2 3 4 5 Thompson, Damian (). „How Da Vinci Code tapped pseudo-fact hunger (Cum Codul lui Da Vinci a exploatat foamea de pseudo-fapte)”. The Telegraph (în engleză). Accesat în .
  11. ↑ The Times, 18 ianuarie 1982.
  12. ↑ Milne, Jonathan (). „The Kiwi trying to break the Code (Neozeelandezul care încearcă să spargă Codul)”. Herald on Sunday (în engleză). Arhivat din original la . Accesat în .
  13. ↑ „Book Reviews, Sites, Romance, Fantasy, Fiction (Recenzii de carte, site-uri, romanțe, fantezie, ficțiune)”. Kirkus Reviews (în engleză). Accesat în .
  14. ↑ Roberts, C. H. (). „C.H. Roberts · Grail Trail · LRB 4 March 1982 (C.H. Roberts · Drumul Graalului · LRB 4 martie 1982)”. London Review of Books (în engleză). 04 (4). Accesat în .
  15. ↑ Miller, Laura (). „The Da Vinci Con (Escrocheria Da Vinci)”. The New York Times (în engleză). Accesat în .
  16. ↑ Sklar, Elizabeth S.; Hoffman, Donald L. (). King Arthur in Popular Culture (Regele Arthur în cultura populară). Jefferson: McFarland & Company, Inc. p. 214. ISBN 978-1-4766-0527-2.
  17. ↑ Barber, Richard (). The Case of the Grail (Cazul Graalului). Woodbridge: Boydell & Brewer Ltd. p. 34. ISBN 978-1-84384-069-5.
  18. ↑ Tony Robinson (prezentator) (3 februarie 2005). The Real Da Vinci Code. Channel Four Television.
  19. 1 2 „NZ author claims copyright breach in Da Vinci Code (Autor neozeelandez reclamă încălcarea drepturilor de autor în Codul lui Da Vinci)” (în engleză). Stuff. . Arhivat din original în . Accesat în .
  20. ↑ Slotnik, Daniel (). „Michael Baigent, Writer Who Sued Over 'Da Vinci Code,' Dies at 65 (Michael Baigent, scriitorul care a dat în judecată pentru „Codul lui Da Vinci", a decedat la 65 de ani)”. The New York Times (în engleză). Accesat în .
  21. ↑ „Authors lose appeal over Da Vinci Code plagiarism (Autorii pierd apelul în cazul plagiatului din Codul lui Da Vinci)”. The Guardian (în engleză). . Accesat în .
  22. ↑ Londra: SCM Press, 1994.
  23. ↑ Hamilton, Bernard (). „Review of The Inquisition (Recenzie a lucrării Inchiziția)”. The English Historical Review (în engleză). 116 (466): 474–475. Accesat în .
  24. ↑ Read, Piers Paul (). „Lies, damned lies and statistics (Minciuni, minciuni sfruntate și statistici)”. The Spectator (în engleză). Accesat în .
  25. ↑ „Cardinal sins of a clerical history that verges on hysteria (Păcate capitale ale unei istorii clericale care tinde spre isterie)”. The Independent (în engleză). . Accesat în .
  26. ↑ Kim, Dongwoo (). „A Historiographical Critique of The Inquisition by Michael Baigent and Richard Leigh (O critică istoriografică a lucrării Inchiziția de Michael Baigent și Richard Leigh)”. Constellations (în engleză). 3 (1). Accesat în .
  27. ↑ „Da Vinci, other books fit conspiracy fixation (Codul lui Da Vinci și alte cărți se potrivesc fixării pe teorii ale conspirației)” (în engleză). TODAY. . Accesat în .

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Michael_Baigent&oldid=17964374