Minian
Minian (minyan) (în ebraică:מניין) (din arameica iudaică:minian = număr; în versiunea eleno-iudaică ἀριθμός - arithmos, în ebraică - sinonim cu „mispar” מספר= număr) este, după legea religioasă iudaică (Halahá) un grup sau quorum de cel puțin zece evrei adulți care se întrunesc pentru a îndeplini anumite porunci ale religiei cum ar fi rugăciunea comună. Pentru rugăciunea publică, este necesar un „minian” de 10 evrei având vârsta peste 13 ani, care era în iudaismul antic și tradiția evreiască vârsta majoratului.[1] La evreii ortodocși, femeile nu pot face parte din minian decât de Sărbătoarea de Purim. Un singur minian, sau o congregație de închinători, poate face parte din mai multe rugăciuni ținute simultan într-o sinagogă. În practică, de exemplu, un minian așkenaz și unul sefard pot fi ținute simultan în aceeași clădire.
Sursa necesității unui minian în religia iudaică
[modificare | modificare sursă]Necesitatea unui minian este dedusă din midrașul - adică explicarea versetului biblic „Și am fost sfințit printre (b'tokh) copiii lui Israel” ונקדשתי בתוך בני ישראל (Leviticul 22, 32) [2] iar sursa pentru minianul alcătuit din zece persoane este predica care apare în Tratatul Berakhot din Talmud (Mișna și Ghemara): „Nimic sfânt nu va fi mai puțin de zece. Ce înseamnă asta? Căci (ne-) a învățat Ravnay, fratele lui Rabbi Hiyya bar Abba", care a legat expresia «printre» din Cartea Leviticului, l 22, 32) cu un text din Cartea Numeri, 16,21) care spune „Osebiți-vă de obștea aceasta” [3]Cuvintele „obștea aceasta” se referă la cele zece iscoade trimise de Moise pentru a cerceta Țara Făgăduinței (doisprezece iscoade, mai puțin Iosua ben Nun și Kalev ben Yefune) din rândul obștei, iar Ghemara cere ca, așa cum acolo „în mijlocul obștei" era vorba de zece, tot așa „printre copiii lui Israel” este o aluzie la un număr de cel puțin zece persoane.[4]
În Cartea a Doua a Macabeilor, Iuda Macabeul este menționat, fugind cu oamenii săi în munți, unde au mâncat ierburi pentru a nu se împărtăși cu impurități. Conform traducerii lui Daniel Schwartz, se spune că în jurul lui Iuda era un grup de „aproximativ zece” , iar după Schwartz, aceasta pare a fi una dintre cele mai vechi atestări ale conceptului de minian, alături de o altă atestare, din aceeași perioadă, în Serach HaYachad, Manualul de disciplină al comunității de la Qumran, din Manuscrisele de la Marea Moartă(coloana 6, rândurile 6-7)
Porunci religioase în iudaism, care necesită minian
[modificare | modificare sursă]În iudaism, toate rugăciunile publice trebuie să fie ținute în prezența cel puțin a unui minian. Rugăciunile specifice care necesită un minian sunt:
- Kaddish
- Birkat Kohanim (Bincuvântarea „preoților” kohanim)
- Barhu
- rugăciunea Kedusha (Sfânt, sfânt, sfânt...)
- Citirea Torei în sinagogă
- Repetarea rugăciunii de către shliah tzibur sau hazan la rugăciunea Amidá
- Sheva brahot (cele șapte binecuvântări) la nuntă și în prima săptămână de căsnicie
Dacă există un minian la un prânz, numele lui Dumnezeu este adăugat la textul rugăciunii Zimun de dinaintea Binecuvăntării la terminarea mesei. (Birkat Hamazon)
Există situații în care minianul este obligatoriu doar la începutul îndeplinirii unor porunci religioase, dar în continuare, ceremonia poate avea loc și fără minian: de pildă, Brit Milá(circumcizia), Kidushin sau Erusin (Logodna), citirea sulului Meghilat Ester (cuprinzând Cartea Ester la sărbătoarea Purim, precum și la înmormântare.
Despre virtuțile rugăciunii în minian
[modificare | modificare sursă]În afară de rugăciunile care necesită un minian, Rugăciunea Shmone-esre (Optsprezece) poate fi rostită individual, dar este rugăciunea principală în congregație și este considerată o virtute a o rosti în colectiv.
Rabinul Israel din Radzin „Mishna Berura” (Învățătură limpede), bazându-se pe cartea „Haiei adam” (Viața omului) a rabinului Avraham Danzig, spunea că, deși Rugăciunea Shmone-esre nu necesită un minian, ea este, totuși, rugăciunea principală în congregație, atunci când închinătorul ajunge la rugăciunea Amidá alături de congregație și își începe rugăciunea împreună cu ceilalți.
Rabbi Shimon Bar Yohai în Tractatul Brakhot (7, coloana a doua) citează o sursă despre virtutea minianului: Este scris וַאֲנִי תְפִלָּתִי לְךָ ה' עֵת רָצוֹן „Și mă voi ruga Ție, Doamne, la un moment de bunăvoință” Psalmul 69,15[5] Când este „un moment de bunăvoință” (divină)? Oridecâteori toată congregația se roagă.
Și Maimonide în Mishne Tora, Sefer Ahava, Hilhot Tefila, capitolul 8, halaha 1 scrie: Rugăciunea colectivă este întotdeauna ascultată și, chiar dacă iau parte la ea și păcătoși, Cel Sfânt, binecuvântat fie El, nu este nemulțumit de rugăciunea maimultora. Prin urmare, o persoană ar trebui să se împărtășească cu congregația și nu ar trebui să se roage individual dacă se poate ruga cu congregația. Oridecâteori un om se va scula de dimineață și va merge seara la sinagogă, rugăciunea lui este ascultată în orice moment, numai când o rostește la sinagogă.
Note
[modificare | modificare sursă]- ↑ La evreii etiopieni Beta Israel este vorba de doisprezece bărbați, după numărul triburilor israelite
- ↑ „Ca sa fiu Eu sfânt între fiii lui Israel” în Biblia ortodoxă - traducerea sinodală în limba română
- ↑ Numeri 16, 21 în Biblia ortodoxa
- ↑ Talmudul babilonian, Brakhot,21, coloana 2
- ↑ Iar eu întru rugăciunea mea către Tine, Doamne, am strigat la timp bine-plăcut.în Biblia ortodoxă Psalmul 68,15)