Dolly Parton
Dolly Rebecca Parton Dean (n. Parton; n. , Pittman Center(d), Tennessee, SUA – d. , Tennessee, SUA) a fost o cântăreață, instrumentistă, compozitoare, actriță, filantropă și femeie de afaceri americană. Supranumită „Regina muzicii country”, a fost una dintre cele mai premiate artiste de muzică country din istorie. Parton a primit numeroase distincții, printre care unsprezece premii Grammy, trei premii Emmy și Premiul Umanitar Jean Hersholt, precum și nominalizări la două premii Oscar, șase premii Globul de Aur și un premiu Tony.
Parton a compus prima sa melodie la vârsta de șase ani, a început să apară regulat la televiziune la vârsta de zece ani, și a înregistrat primul său disc la vârsta de 11 ani. A devenit compozitoare profesionistă la vârsta de 16 ani, și, după ce a compus hituri pentru alți artiști, albumul său de debut, Hello, I'm Dolly, a fost lansat în 1967, marcând începutul unei cariere care s-a întins pe aproape 60 de ani și a cuprins 49 de albume de studio.
Parton a compus peste 3.000 de cântece, printre care „I Will Always Love You” (care a ocupat de două ori primul loc în topul country din SUA și a devenit un succes internațional interpretat de Whitney Houston, cu 40 de milioane de exemplare vândute la nivel mondial), „Jolene”, „Coat of Many Colors” și „9 to 5”. În calitate de actriță, a jucat în filmele De la 9 la 5 (1980) și Fetele vesele din Texas (1982), pentru care a primit nominalizări la Globul de Aur, precum și în Clubul de noapte (1984) și Magnolii de oțel (1989).
Cu vânzări estimate la peste 100 de milioane de discuri, Parton a fost una dintre cele mai bine vândute artiste muzicale din toate timpurile. Discografia sa include distincții de aur, platină și multi-platină, certificate de Asociația Industriei Muzicale din America (RIAA). Implicarea sa filantropică se remarcă prin Imagination Library, programul care oferă gratuit cărți copiilor din SUA.[26][27] Parton a fost considerată un gay icon, artista descriindu-se în derâdere ca fiind o drag queen.[28][29]
Biografie
[modificare | modificare sursă]Anii timpurii
[modificare | modificare sursă]Dolly Rebecca Parton s-a născut pe 19 ianuarie 1946, într-o cabană cu o singură cameră de pe malurile râului Little Pigeon, în Pittman Center, Tennessee.[30][31] A fost a patra dintre cei 12 copii ai lui Avie Lee Caroline (născută Owens; 1923–2003) și ai lui Robert Lee Parton Sr. (1921–2000).[32] Al doilea prenume al lui Parton provine de la stră-străbunica sa maternă, Rebecca (născută Dunn) Whitted.[33]
Tatăl lui Parton, cunoscut sub numele de „Lee”, a lucrat în munții din estul statului Tennessee, mai întâi ca arendaș, iar mai târziu îngrijind propria sa mică fermă de tutun și terenurile agricole. De asemenea, a lucrat în construcții pentru a suplimenta veniturile modeste ale fermei. În ciuda faptului că tatăl ei era analfabet, Parton spunea adesea că era unul dintre cei mai deștepți oameni pe care i-a cunoscut vreodată în ceea ce privește afacerile și obținerea de profit.[34][35] Mama lui Parton avea grijă de familia lor numeroasă. Cele 11 sarcini (a zecea fiind cu gemeni) pe care le-a avut în 20 de ani au făcut-o mamă a 12 copii până la vârsta de 35 de ani. Parton atribuia abilitățile sale muzicale influenței mamei sale; deși adesea avea o sănătate șubredă, reușea totuși să se ocupe de gospodărie și să-și distreze copiii cu folclorul din Munții Great Smoky și cu balade vechi. Având origini galeze, Avie Lee cunoștea multe cântece pe care imigranții din Europa le-au adus în sudul Apalașilor.[36][37][38] Tatăl lui Avie Lee, Jake Owens, era predicator penticostal, iar Parton și frații ei mergeau regulat la biserică.[39]
Parton i-a atribuit mult timp tatălui său meritul pentru simțul afacerilor, iar familiei mamei sale – pentru talentul muzical. Când era mică, familia ei s-a mutat din zona Pittman Center, Tennessee, într-o cabană cu două camere și o fermă din apropierea localității Locust Ridge. Cele mai multe dintre amintirile ei dragi din copilărie s-au petrecut acolo. O replică a cabanei din Locust Ridge este expusă în parcul tematic care îi poartă numele, Dollywood.[40] Parton a spus că ea și familia ei erau „săraci lipiți pământului”.[41] Tatăl ei l-a plătit pe misionarul dr. Robert F. Thomas cu un sac de mălai pentru că a adus-o pe lume.[42] Mai târziu, Parton a compus un cântec despre dr. Thomas. De asemenea, ea a descris sărăcia familiei sale în primele sale cântece, „Coat of Many Colors” și „In the Good Old Days (When Times Were Bad)”.[43]
Decesul
[modificare | modificare sursă]Suferind de cancer timp îndelungat, Dolly Parton, regina muzicii country a murit pe 25 august 2026, la vârsta de 80 de ani, în Nashville.[44] A fost înmormântată lângă soțul ei, Carl Dean.
Discografie
[modificare | modificare sursă]Filmografie selectivă
[modificare | modificare sursă]Film
[modificare | modificare sursă]- 1980 De la 9 la 5 (Nine to Five), regia Colin Higgins
- 1982 Fetele vesele din Texas (The Best Little Whorehouse in Texas), regia Colin Higgins
- 1984 Clubul de noapte (Rhinestone), regia Benjamin Clark
- 1989 Magnolii de oțel (Steel Magnolias), regia Herbert Ross
- 1992 Straight Talk, regia Barnet Kellman
- 1993 The Beverly Hillbillies (The Beverly Hillbillies), regia Penelope Spheeris
- 2002 Frank McKlusky, C.I., regia Arlene Sanford
- 2005 Miss F.B.I. - Infiltrata specială (Miss Congeniality 2: Armed and Fabulous), regia John Pasquin
- 2012 Joyful Noise, regia Todd Graff
- 2012 Hollywood to Dollywood, regia John Lavin - film documentar
- 2020 Crăciunul în oraș cu Dolly Parton (Dolly Parton's Christmas on the Square), regia Debbie Allen
TV
[modificare | modificare sursă]- Autobuzul magic (1994-1997) – episod special
- Hannah Montana (2006-2011) – 3 episoade
Galerie de imagini
[modificare | modificare sursă]- Porter Wagoner și Dolly Parton în 1969
- Reclamă pentru „I Will Always Love You”, 1974
- Dolly Parton ținând un bebeluș în Honolulu, 1983
- Dolly Parton în 2000
- Dolly Parton pe scena Grand Ole Opry în Nashville, Tennessee, 2005
- Dolly Parton concertând în Köln, 2014
- Steaua lui Dolly Parton de pe Hollywood Walk of Fame
Note
[modificare | modificare sursă]- 1 2 Biblioteca Națională a Germaniei. „Gemeinsame Normdatei” (în germană). Wikidata Q36578.
- ↑ „Dolly Parton” (în engleză). SNAC. Wikidata Q29861311. Accesat în .
- ↑ „Dolly Parton” (în engleză). Internet Broadway Database. LCCN 2002563812. Wikidata Q31964. Accesat în .
- ↑ „Dolly Rebecca Parton” (în germană). Brockhaus Enzyklopädie[*]. OL 19088695W. Wikidata Q237227. Accesat în .
- ↑ Randy L. Schmidt, ed. (). Dolly on Dolly: Interviews and Encounters with Dolly Parton (în engleză). Chicago: Chicago Review Press. p. 4. ISBN 978-1-61373-519-0. LCCN 2016050315. OCLC 962141057. OL 26924030M. Wikidata Q141180322.
- ↑ „Then & Now: Dolly Parton”. American Songwriter[*]. . Accesat în .
- ↑ NRK (). „Dolly Parton er død” (în norvegiană bokmål). NRK Nyheter[*]. Accesat în .
- ↑ Bill Friskics-Warren (). „Dolly Parton, Superstar Whose Songs Spoke to Millions, Dies at 80” (în engleză). The New York Times. ISSN 0362-4331. Accesat în .
- ↑ „Country-icoon Dolly Parton (9 to 5, Jolene) op 80-jarige leeftijd overleden”. . Accesat în .
- ↑ „Dolly Parton” (în norvegiană bokmål). Store norske leksikon. ISSN 2464-1480. Wikidata Q746368. Accesat în .
- 1 2 3 Faris Tanyos (). „Dolly Parton, country music legend, dies at age 80 after brief cancer battle” (în engleză). CBS News. Accesat în .
- 1 2 3 Alex Ross; Jeff Nelson; Angel Saunders (), „Dolly Parton Died After a 'Brief Battle with Cancer,' Her Team Confirms”, People (în engleză), accesat în
- ↑ „Dolly Parton laid to rest next to late husband in private Nashville funeral” (în engleză). El Segundo. . ISSN 0458-3035. OCLC 3638237. OL 2725599A. Wikidata Q188515. Accesat în .
- ↑ „Dolly Parton” (în engleză). Find a Grave. Wikidata Q63056. Accesat în .
- 1 2 Leo van de Pas (). „Genealogics” (în engleză). Wikidata Q19847326.
- 1 2 „Catalogul Bibliotecii Naționale Germane” (în germană). Wikidata Q23833686. Accesat în .
- ↑ Audra Schroeder (). „Box Sets” (în engleză). Accesat în .
- ↑ „200 million to 100 million records”. Accesat în .
- ↑ „National Medal of Arts Recipients and National Humanities Medal Recipients (Text Only)”. Accesat în .
- ↑ „Dolly Parton - Living Legends”. Biblioteca Congresului Statelor Unite ale Americii.
- ↑ „Dolly Parton”. Hollywood Chamber of Commerce[*].
- ↑ , arhivat din original
|archive-url=necesită|url=(ajutor) la|archive-url=necesită|archive-date=(ajutor) Lipsește sau este vid:|title=(ajutor); - ↑ , arhivat din original
|archive-url=necesită|url=(ajutor) la|archive-url=necesită|archive-date=(ajutor) Lipsește sau este vid:|title=(ajutor); - ↑ https://www.cmaworld.com/international-artist-achievement-award/. Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ↑ „Dolly Parton”. Rock and Roll Hall of Fame.
- ↑ Dolly Parton's Imagination Library, imaginationlibrary.com; accessed February 21, 2019.
- ↑ „Dolly Parton Book Donation backstory”. Shutterbulky.com. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ↑ Lynch, Joe (). „Dolly Parton Planning LGBT-Friendly Dance Album”. Billboard (în engleză). Arhivat din original la . Accesat în .
Country legend and longtime gay icon Dolly Parton recently revealed that at 68 years old, she's planning to add a new feather to her 10-gallon hat: Dance music diva.
- ↑ Burnett, Katharine A.; Miller, Monica Carol (). The Tacky South (în engleză). LSU Press. ISBN 978-0-8071-7790-7.
- ↑ Schmidt, Randy L., ed. (). Dolly on Dolly: interviews and encounters with Dolly Parton. Chicago Review Press. ISBN 978-1-61373-519-0 – via Google Books.
But if you want to know the names of some hollers and some ridges and some knobs where I lived, I was born at Pittman Center on Pittman Center Road.
- ↑ Uitti, Jacob (). „Then & Now: Dolly Parton”. American Songwriter. Arhivat din original la . Accesat în .
- ↑ „Upland Chronicles: Dolly Parton: Sevier's hometown celebrity”. The Mountain Press. Sevierville, Tennessee. .
- ↑ „Dolly Parton Biography”. The Biography Channel. Arhivat din original la . Accesat în .
- ↑ „Daddy's Dinner Bucket: Mr. Lee Parton”. Dolly Parton. . Accesat în .
- ↑ „Dolly Parton: 'I fight illiteracy for my father'”. Belfast Telegraph. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ↑ Young, Casey (). „"She Would Cry, & We Would Love It" – Dolly Parton Says Her Mom Introduced Her To Sad Country Songs At A Young Age”. Whiskey Riff (în engleză). Accesat în .
- ↑ Hyland, Claire (). „Nine startling facts about the Queen of Country music Dolly Parton”. EVOKE.
- ↑ „Good golly Miss Dolly... 10 amazing facts about Ms Parton”. Wales Online. . Accesat în .
- ↑ „Family History”. Smokey Mountain DNA (în engleză). OwePar Entertainment. Accesat în .
- ↑ „Where is Dolly Parton's childhood home? Is it still there?”. .
- ↑ „Dolly Parton talks new album, tour”. CNN. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ↑ Brooks, Laken. „Dolly Parton's Childhood Doctor Received A Sack Of Cornmeal And A Song”. Forbes. Accesat în .
- ↑ Rutledge Hoppe, Graham (). „Dollywood: Presenting regional culture through themed environment”. University of North Carolina at Chapel Hill. pp. 15, 24. Accesat în .
- ↑ it „Addio a Dolly Parton, la regina del country aveva 80 anni - Musica - Ansa.it”. Agenzia ANSA. . Accesat în .
Lectură suplimentară
[modificare | modificare sursă]- en Miller, Stephen (). Smart Blonde – Dolly Parton. Music Sales Group. ISBN 978-0-85712-007-6.
- en Nash, Alanna (). Dolly: The Biography. Cooper Square Press. ISBN 978-0-8154-1242-7.
- en Pasternak, Judith Mahoney (). Dolly Parton. Sterling Publishing. ISBN 978-1-56799-557-2.
- en Parton, Dolly (). Dream More: Celebrate the Dreamer in You. Putnam Pub Group. ISBN 9780399162480.
Legături externe
[modificare | modificare sursă]
Materiale media legate de Dolly Parton la Wikimedia Commons- Site web oficial
- Parton's official music website Arhivat în , la Wayback Machine.
- Dolly Parton (discografie) la MusicBrainz
- Lucrări de sau despre Dolly Parton în biblioteci (catalog WorldCat)
- "Dolly Parton", inductee page at countrymusichalloffame.com Country Music Hall of Fame and Museum's official website
- Dolly Parton biography Arhivat în , la Wayback Machine., legacyrecordings.com; accessed 19 aprilie 2014.
- 18 noiembrie 2008 interview Arhivat în , la Wayback Machine., countrymusicpride.com; accessed 19 aprilie 2014.
- "A Conversation with Singer and Actress Dolly Parton" Arhivat în , la Wayback Machine., 5 iunie 2009 video interview (requires Adobe Flash) from the Charlie Rose (talk show), a PBS television program, at charlierose.com Arhivat în , la Wayback Machine.
- Dolly Parton video interview from Parkinson (BBC)
- Reporter: Morley Safer (). „Dolly Parton: The Real Queen Of All Media”. 60 Minutes. CBS.
- Nașteri în 1946
- Nașteri pe 19 ianuarie
- Decese în 2026
- Decese pe 25 august
- Actrițe americane din secolul al XX-lea
- Actrițe americane din secolul al XXI-lea
- Actori de film americani
- Actori din statul Tennessee
- Cântărețe americane din secolul al XX-lea
- Cântărețe americane din secolul al XXI-lea
- Cântărețe de muzică pop
- Cântăreți de muzică country americani
- Chitariști americani din secolul al XX-lea
- Chitariști americani din secolul al XXI-lea
- Compozitori din secolul al XX-lea
- Compozitori din secolul al XXI-lea
- Câștigători ai Grammy Lifetime Achievement Award
- Creștini americani
- Filantropi americani
- Memorialiști americani
- Muzicieni ai Decca Records
- Muzicieni ai Mercury Records
- Muzicieni ai Monument Records
- Oameni de afaceri americani
- Soprane americane