Sari la conținut

Led Zeppelin

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

O fotografie timpurie a formației Led Zeppelin; în sens orar (sensul acelor de ceasornic), începând de la stânga: Jimmy Page (chitară acustică, chitară electrică, theremin), John Bonham (tobe, percuție), Robert Plant (voce, ocazional muzicuță) și John Paul Jones (chitară bas, claviaturi)
Date personale
Origine Regatul Unit
Gen muzicalHard rock
Blues rock
Folk rock
Reggae rock
Rock progresiv
Rock psihedelic[1][2]
Funk rock
Heavy metal
Classic rock
Data formării  Modificați la Wikidata
Ani de activitate1968–1980
(Reuniuni: 1985, 1988, 1995, 2007)
Case de discuriAtlantic Records
Swan Song Records
PremiiRock and Roll Hall of Fame ()[3]
Premiul Grammy pentru întreaga carieră[*]​ ()
Premiul Centrului Kennedy[*]​ ()
ECHO Pop/Lebenswerk[*][[ECHO Pop/Lebenswerk (category of the German pop music award (1992–2018))|​]] ()  Modificați la Wikidata
Membri
Robert Plant
Jimmy Page
John Paul Jones
John Bonham
Discografie
Listă completăLed Zeppelin discography[*][[Led Zeppelin discography (Wikimedia band discography)|​]]  Modificați la Wikidata
Înregistrări notabileStairway to Heaven[*]​[4]
Led Zeppelin IV[5]  Modificați la Wikidata
Prezență online
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Led Zeppelin a fost o formație rock engleză, care este considerată unul dintre cele mai cunoscute, respectate, inovatoare și influente grupuri muzicale ale secolului al XX-lea. De-a lungul timpului a abordat diverse stiluri pornind de la muzica rock, excelând în crearea de piese memorabile în toate aceste stiluri, blues rock, hard rock, rock progresiv, rock psihedelic,[6] heavy metal, folk rock, dar încorporând adesea în multe din cântecele lor porțiuni muzicale dintre cele mai diferite genuri ale muzicii universale.

Led Zeppelin a avut o componență unică de patru membri de-a lungul timpului. Cei patru muzicieni sunt: Jimmy Page (chitară electrică, chitară acustică, chitară cu pedale de oțel sau steel pedal guitar,[7] bas electric ocazional, mandolină, dulcimer, theremin sau hurdy-gurdy), Robert Plant (voce, muzicuță, ocazional percuție de asemenea), John Bonham (baterie, percuții, voce) și John Paul Jones (chitară bas, orgă electronică, mellotron, blockflöte, mandolină).

Începând cu 1968, anul formării lor, Led Zeppelin au fost inovatori muzicali în mod constant, dar în același timp, nu au pierdut niciodată nici pulsul publicului și nici grupul imens de iubitori din toată lumea. Deși sunt mai ales cunoscuți pentru pionieratul lor în sub-genurile hard rock și heavy metal, cei patru muzicieni au introdus constant elemente de muzică clasică, blues,[8] rockabilly, reggae, soul, funk, muzică celtică (inclusiv muzică tradițională irlandeză via Bert Jansch, chitarist britanic),[9] muzică indiană, muzică arabă, muzică africană din Africa de nord (în special din Maroc),[10] folk, pop, world și chiar muzică din America Latină (i.e. muzică latino), respectiv muzică country în compozițiile lor. Alte influențe notabile în cadrul muzicii lor precum și a simbolisticii formației în general sunt căutările spirituale, ocultismul, mitologia nordică, mitologia celtică, mitologia greacă, mitologia egipteană respectiv operele literare ale autorului englez de origine germană J. R. R. Tolkien.

După mai bine de 25 de ani de la hotărârea de a încheia activitatea muzicală datorită morții tragice a lui John Bonham din 1980, muzica formației Led Zeppelin continuă să fie ascultată cu mare plăcere, să se vândă foarte bine și să exercite o influență importantă asupra muzicii rock contemporane. Grupul a vândut peste 300 de milioane de albume în întreaga lume,[11] incluzând 110 milioane de albume vândute[12] doar în Statele Unite ale Americii (SUA). Formația a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame în anul 1995 de membrii trupei Aerosmith Steven Tyler și Joe Perry (ulterior, cei trei membrii supraviețuitori ai grupului au cântat cu Neil Young piesa When the Levee Breaks).[13]

Formația s-a destrămat după moartea bateristului John Bonham, fiecare membru supraviețuitor (i.e. Robert Plant, Jimmy Page și John Paul Jones) mergând pe căi separate în carierele lor solo muzicale după aceea, cu colaborări ocazionale între aceștia. Formația s-a reunit ulterior de câteva ori, cel mai notabil în 2007 pentru un singur concert pe Arena O2 în Londra, cu fiul lui John Bonham (care a cântat în formația Bonham), Jason Bonham, la tobe. De-a lungul timpului, trupa a fost considerată de mulți fani ai muzicii rock ca și de o parte semnificativă a presei ca fiind cea mai bună formație de rock din toate timpurile. Revista americană Rolling Stone i-a supranumit cea mai mare formație a anilor 1970 (similar cum The Beatles au fost cea mai mare trupă britanică a anilor 1960).[14]

Istoria grupului

[modificare | modificare sursă]
Logo-ul formației Led Zeppelin

Numele grupului

[modificare | modificare sursă]
Zeppelinul german LZ 129 Hindenburg a reprezentat o sursă de inspirație pentru numele formației (de altfel, acesta este reprezentat pe coperta albumului de debut al formației, Led Zeppelin I, lansat în anul 1969 de asemenea).[15] Coperta primului album de studio al formației a fost creată de artistul George Hardie (care a creat ulterior copertele albumelor de studio The Dark Side of the Moon și Wish You Were Here de Pink Floyd) pe baza acestei catastrofe aviatice.[16]

În limba engleză substantivul „lead” înseamnă plumb. Membrii formației doreau să nu existe confuzii, astfel că au adoptat cuvântul „Led” în denumire, pentru a nu fi citit „Lead Zeppelin” sau pronunțat de către americani „leed”. Jimmy Page a pus numele trupei fiind inspirat de vorbele lui Keith Moon (bateristul formației The Who), cum că o super-trupă ce i-ar avea în componență pe el (Keith Moon) și pe John Entwistle (bas) s-ar prăbuși ca un Lead Zeppelin (i.e. dirijabil de plumb). De asemenea, expresia „Lead Zeppelin” era folosită de membrii formației The Who pentru a descrie un concert nereușit: „we crashed like a lead zeppelin” (ne-am prăbușit ca un dirijabil de plumb). O traducere alternativă a sloganului trupei ar fi acela de Zeppelin Dirijat/Condus.

Influențe muzicale

[modificare | modificare sursă]

Formația Led Zeppelin a fost influențată de mai mulți artiști și mai multe genuri muzicale, încă de la formarea acesteia în anul 1968. Printre genurile muzicale care i-au influențat cel mai mult se numără blues (mai precis delta blues sau Mississippi delta blues, dar si Chicago West Side blues sau Baton Rouge blues ori Louisiana Swamp blues, spre exemplu Magic Sam respectiv Slim Harpo), folk (spre exemplu Anne Bredon via Joan Baez cu piesa „Babe I'm Gonna Leave You”),[17] rockabilly, skiffle, muzică clasică, rock and roll-ul anilor 1950 (în mod special Elvis Presley) sau flamenco (e.g. pe piesele „Babe I'm Gonna Leave You” sau „Achilles Last Stand”, chitaristul Jimmy Page fiind un fan declarat al genului flamenco, în special Manitas de Plata).[18] Alte două importante influențe muzicale ale grupului britanic au fost Howlin' Wolf sau Buddy Holly.[19] De asemenea, chitaristul Jimmy Page a declarat faptul că datorează partea de blues a muzicii trupei Led Zeppelin artiștilor de blues precum Elmore James.[20]

Istoric muzical și artistic

[modificare | modificare sursă]
Simbolurile ezoterice care se regăsesc pe coperta interioară a albumului de studio Led Zeppelin IV (cunoscut oficial ca Untitled respectiv neoficial ca Runes) lansat în anul 1971, de la stânga la dreapta fiecare simbol (sau sigiliu) îi reprezintă pe: Jimmy Page (chitarist), John Paul Jones (basist, claviaturist), John Bonham (tobe, percuție) și Robert Plant (voce, ocazional muzicuță și percuție)
Evening (The Fall of Day) de pictorul american William Rimmer care a inspirat îngerul sau omul cu aripi care este unul dintre simbolurile formației Led Zeppelin

În iunie 1966 Jimmy Page s-a alăturat formației The Yardbirds, înlocuindu-l pe Paul Samwell-Smith la chitară bas. În scurt timp a trecut la chitară ritmică și Chris Dreja a preluat basul. În luna octombrie a aceluiași an Jeff Beck părăsește grupul (Page urmând să cânte la chitară lead sau solo), iar Page încearcă să formeze o super-formație cu Keith Moon și John Entwistle de la The Who, cu Jeff Beck, iar pentru vocal s-a gândit la Donovan, Steve Winwood sau Steve Marriott. Grupul nu s-a mai format dar Page, Beck și Moon au înregistrat un cântec împreună, respectiv Beck's Bolero, care va apărea pe albumul Truth din 1968 al lui Jeff Beck. La sesiunea de înregistrări a participat și basistul John Paul Jones (pe numele său adevărat John Richard Baldwin). Acesta i-a spus lui Page că ar fi interesat să colaboreze cu el în proiectele viitoare.

La vremea când formația s-a desființat (prin iulie 1968), Jimmy Page a rămas cu numele trupei, cu un contract de înregistrări, dar și cu o serie de angajamente neîndeplinite. Astfel a apărut formația The New Yardbirds, prin intermediul căreia chitaristul dorea să efectueze un turneu în Scandinavia (mai precis 5 concerte în Danemarca, 4 în Suedia respectiv unul în Norvegia). Prima alegere de solist vocal a lui Jimmy Page fost Terry Reid, dar acesta l-a refuzat pe Page, recomandându-l în schimb pe Robert Plant care la vremea respectivă cânta cu formația Obs-Tweedle în West Midlands și era homeless. De asemenea, pentru poziția de toboșar, prima alegere a lui Page a fost B. J. Wilson de la formația de rock progresiv Procol Harum, dar acesta l-a refuzat pentru că încă era dedicat formației din care făcea parte. Cum Robert Plant îl știa foarte bine la nivel profesional pe John Bonham cu care colaborase anterior în formația Band of Joy, acesta l-a recomandat pe cel din urmă pentru a face parte din formație în locul alegerii anterioare a lui Page reprezentate de B. J. Wilson. Astfel, cei doi s-au alăturat lui Jimmy Page și John Paul Jones care reprezentau un alt duo muzical foarte creativ și tehnic care colaborase anterior în cadrul anumitor sesiuni de înregistrare ca muzicieni de sesiune în Londra anilor 1960, fiind la mare căutare datorită talentului, seriozității, determinării și profesionalismului acestora. Prima piesă pe care grupul nou format a interpretat-o la prima repetiție a acestora a fost The Train Kept A-Rollin' (sau Train Kept A-Rollin), un cântec original de jump blues respectiv rhythm & blues de muzicianul american de jazz respectiv rhythm & blues Tiny Bradshaw. Acest cântec a fost popularizat de Johnny Burnette.[21]

Trupa a fost primită inițial cu apatie și indiferență de publicul britanic, astfel membrii fiind nevoiți să traverseze oceanul, unde, după editarea albumului de debut, au dobândit în scurt timp consacrarea, fiind recunoscuți drept cei mai de seamă „succesori artistici” ai fostului grup Cream, în care a activat și Eric Clapton (chitară, voce). Simultan, cei patru „zep” constituiau principalii rivali ai formației Jeff Beck Group.

Pe acest prim album de studio (i.e. Led Zeppelin I), considerat de specialiști „sofisticat dar plin de energie”, se regăseau două piese importante: Communication Breakdown și Dazed and Confused. Al doilea LP a constituit, bineînțeles, o augmentare în plan componistic și interpretativ a debutului, incluzând și bine-cunoscuta Whole Lotta Love. Chiar dacă al treilea album (Led Zeppelin III) a avut la bază stilul hard rock, el a inclus piese de folk respectiv folk rock, cum ar fi Friends, Gallows Pole, Bron-Y-Aur Stomp, dar și o superbă piesă de blues minor, Since I’ve Been Loving You (piesă care a devenit una dintre cele mai cunoscute din repertoriul formației).

Pentru perioada de început a formației care a inclus înregistrarea și promovarea primelor trei albume de studio, criticii muzicali de la revista americană Rolling Stone au publicat recenzii negative despre activitatea muzicală a acestora, afectându-i oarecum pe membrii formației. În contrapondere cu aceste recenzii, atât chitaristul Jimmy Page cât și basistul și claviaturistul John Paul Jones au afirmat retrospectiv în documentarul Becoming Led Zeppelin lansat în anul 2025 faptul că acești critici muzicali pur și simplu nu i-au înțeles. Având în vedere această chestiune și determinați de acest feedback negativ reacția formației a fost aceea de a lansa un al patrulea album de studio oficial fără titlu (lăsând astfel muzica lor să vorbească mai mult sau de la sine).

După aproximativ un an, pe al patrulea album (i.e. Led Zeppelin IV) apărea viitorul hit internațional Stairway to Heaven, una dintre cele mai reușite înregistrări ale grupului precum și una dintre cele mai populare melodii din istoria muzicii rock. Următorul album, Houses of the Holy, editat în anul 1973, demonstrează dorința formației, de acum cu o popularitate uriașă în întreaga lume, de a explora cât mai multe și mai diverse stiluri, plecând de la rock-ul plin de vigoare la reggae, pseudo-soul, până la baladele folclorice. De-a lungul anilor 1970, având parte și de un impresar competent, în persoana lui Peter Grant, formația și-a consolidat o reputație stabilă în rândul publicului iubitor de muzică rock de pe ambele maluri ale Atlanticului (și dincolo de acestea de asemenea).

Această reputație nu s-a datorat numai activității neîntrerupte și a fidelității componenților față de grup, ci și a simplului fapt că Led Zeppelin nu a apărut niciodată pe micul ecran (bineînțeles, în afară de muzicalul The Song Remains The Same, un film concert lansat în anul 1976), de asemenea neavând nici un disc single oficial (ci numai single-uri derivate din albumele de studio deja lansate). Trupa și-a concentrat exclusiv eforturile în realizarea unor L.P.-uri și în domeniul apariției pe scena concertelor publice. Astfel, formația tindea să editeze câte un album o data la 18 luni - un timp mai mult decât suficient pentru a cizela fiecare piesă cu grijă. Planificându-și cu discernământ fiecare turneu, fiecare concert, formația Led Zeppelin își dozează astfel aparițiile, pe disc sau pe scenă, încât acestea să constituie evenimente muzicale așteptate cu interes crescând, de către o audiență care creștea continuu numeric. Asemenea grupului The Who, Led Zeppelin au realizat combinația perfectă a grupului de trei instrumente (i.e. chitară, chitară bas respectiv tobe) cu vocea solistică.

În anul 1974, formația și impresarul său întemeiază casa de discuri „Swan Song” sub auspiciile firmei „Atlantic Records” (casa de discuri oficială cu care erau afiliați). Coloana sonoră a filmului The Song Remains The Same este constituită în principal din piesele albumului The Song Remains The Same editat în anul 1976. Albumul de studio In Through The Out Door (lansat în anul 1979), a fost, ultima realizare a grupului în componența inițială, deoarece, în 1980 moare bateristul John Bonham (ulterior, a mai fost lansat încă un album, mai precis Coda). În memoria acestui uriaș și virtuoz muzician, formația înregistrează albumul Coda, cu ajutorul bateristului Kenny Jones, de la The Who. În 1980, urmând morții neașteptate a lui Bonham, Led Zeppelin a încetat a exista, iar membrii principali ai trupei, Jimmy Page și Robert Plant vor începe cariere individuale. Basistul și claviaturistul John Paul Jones a început de asemenea o carieră solo ulterior, colaborând între timp cu alți artiști de asemenea.

Stil muzical

[modificare | modificare sursă]

Stilul muzical al formației a fost reprezentat de un melanj complex de mai multe genuri muzicale respectiv influențe muzicale de la toți cei patru membri constitutivi ai trupei. În studio, stilul formației a fost reprezentat de compoziții bine structurate și definite, pornind de la blues și culminând cu rock progresiv (uneori cu contribuții puternice de orchestră, spre exemplu pe piesa All My Love, cântec de pe albumul de studio In Through The Out Door care a fost dedicat fiului lui Robert Plant, Karac Pendragon). Live, grupul a fost recunoscut pentru show-urile lor energetice (uneori cu efecte pirotehnice puternice, după cum se poate vedea în filmul concert The Song Remains the Same din 1976), cu o esență semnificativă de improvizație creativă de asemenea, în special din partea chitaristului și liderului de facto, Jimmy Page. Repertoriul formației conținea atât piese romantice cât și unele de inspirație istorică, literară, mitologică sau spirituală (e.g. Immigrant Song, No Quarter, Stairway to Heaven, Kashmir sau Ramble On, cea din urmă despre care Robert Plant a declarat faptul că la nivel liric reprezintă povestea lui de viață în documentarul Becoming Led Zeppelin lansat în anul 2025).

Într-un interviu de pe postul de radio BBC 4 din 2020, basistul și claviaturistul grupului, John Paul Jones, a declarat faptul că a cântat multă muzică improvizată în perioada în care a activat în Led Zeppelin, dând ca exemplu intro-ul de orgă de inspirație clasică de pe piesa Thank You care apare pe albumul de studio Led Zeppelin II lansat în anul 1969.[22] Piesa „Thank You” este dedicată soției lui Robert Plant, Maureen Wilson. Piesa The Ocean reprezintă un tribut pentru audiențele masive care veneau la concertele formației dar este, în același timp, dedicată fiicei lui Robert Plant, Carmen Jane. Piesa Carouselambra de pe albumul de studio In Through The Out Door prezintă elemente de space rock, pe lângă cele de rock progresiv sau psihedelic. Nu în ultimul rând, stilul muzical al formației s-a remarcat de asemenea și prin anumite reinterpretări (remake-uri sau cover-uri) ale unor piese de la artiști consacrați de folk sau blues (în special în perioada de început a formației, spre exemplu „I Can't Quit You Baby”, piesă originală de Otis Rush). Cântecele Kashmir sau In The Light reprezintă căutări spirituale. Piesa Kashmir nu a fost inspirată de regiunea geografică cu același nume ci de o călătorie cu mașina prin deșert pe care Robert Plant a făcut-o în partea marocană a deșertului Sahara. Conform solistului Robert Plant, piesa Kashmir mai are ca teme explorarea și călătoria și reprezintă „melodia definitorie” a trupei în accepțiunea acestuia.[23]

The Starship

[modificare | modificare sursă]
The Starship, un avion folosit de anumiți artiști rock consacrați de-a lungul anilor 1970, printre care Led Zeppelin de asemenea. În această fotografie, avionul este folosit de The Allman Brothers Band pentru turul lor american din 1974.

De-a lungul anilor 1970 (mai precis în 1973 respectiv 1975), Led Zeppelin au călătorit către Statele Unite ale Americii într-un avion cu reacție, un model Boeing 720, cunoscut ca The Starship.[24][25][26] The Starship este considerat cel mai important avion cu reacție din istoria muzicii rock, fiind recunoscut pentru luxul acestuia, având un bar complet funcțional, cu orgă electrică, un șemineu fals cu lumină electrică pentru a simula un foc de lemne aprins, două televizoare și un dormitor. Mai mult, de-a lungul timpului, acesta a fost folosit de alți artiști sau trupe precum The Rolling Stones, Deep Purple (cu David Coverdale la voce în perioada respectivă),[27] John Lennon, John Denver, Bob Dylan, Elton John, Alice Cooper, Peter Frampton, The Allman Brothers Band, The Moody Blues, Cher sau Olivia Newton-John.

Controverse

[modificare | modificare sursă]

Controverse spirituale

[modificare | modificare sursă]
Cartea de tarot de tip arcană majoră „The Hermit” („Pustnicul”) este asociată vizual cu trupa Led Zeppelin și în special cu chitaristul Jimmy Page. Cartea are o dublă interpretare sau valență, cea pozitivă fiind introspecția pe când cea negativă fiind izolarea. Artistul Barrington Coleby a pictat o ilustrație interioară pentru albumul Led Zeppelin IV (1971) care îl înfățișează pe pustnic (o trimitere directă la această carte de tarot).[28]
Cei trei membrii supraviețuitori ai formației Led Zeppelin, John Paul Jones (chitară bas, clape), Robert Plant (voce, tamburină) respectiv Jimmy Page (chitare acustice și electrice, theremin) decorați de fostul președinte american Barack Obama la Kennedy Center Honors în anul 2012 (în spatele lui John Paul Jones se află cantautoarea americană Patty Griffin, cu care Robert Plant a colaborat în perioada albumului solo de studio Band of Joy la începutul anilor 2010)

De-a lungul timpului, asupra formației Led Zeppelin au planat anumite controverse sau legende populare, printre care, poate cel mai intrigant, anumite controverse de ordin spiritual. Una dintre acestea este reprezentată de un așa-zis pact de tip faustian pe care trei membrii ai formației l-ar fi întreprins pentru faimă și bogății materiale (în schimbul sufletelor lor, conform legendei). În cadrul acestui pact faustian (sau ritual) ar fi participat solistul Robert Plant, chitaristul Jimmy Page respectiv bateristul sau toboșarul John Bonham, singurul membru al formației care a refuzat fiind basistul și claviaturistul John Paul Jones. Cei care cred în această legendă speculează asupra conexiunilor dintre tragediile personale care i-au lovit pe cei trei membrii ai formației care ar fi întreprins acest ritual de-a lungul timpului (culminând cu moartea tragică a lui John Bonham) în contrapondere cu viața mai liniștită și de succes pe plan profesional a basistului John Paul Jones (care nu a fost afectat de magie neagră).

Este cunoscut faptul că Jimmy Page, chitaristul formației, a fost interesat de foarte mult timp de ocultism, misticism, mitologia Egiptului antic și de magia de toate tipurile (mai precis încă din adolescență), declarând aceste chestiuni de-a lungul timpului. De altfel, acesta a avut o librărie ocultă în anii 1970 în Kensington, West London (care și-a încetat activitatea prin anul 1979), librărie cunoscută ca Equinox (i.e. echinox). Mai mult, acesta a achiziționat anumite proprietăți care au aparținut controversatului Aleister Crowley, supranumit „cel mai rău om din lume” de presa britanică în anii 1920, cum ar fi Boleskine House din Scoția (care a fost cuprinsă de un incediu în anul 2019). Nu în ultimul rând, pe Page l-a legat o relație tumultoasă de prietenie cu magul thelema Kenneth Anger, membru al societății oculte Ordo Templi Orientis (O.T.O.). În accepțiunea sa, Kenneth Anger se percepea ca păgân.[29] Totodată, unii speculează o conexiune între simbolul Zoso asociat cu Jimmy Page și placa Ouija, clamând faptul că unii membrii din Led Zeppelin ar fi folosit o astfel de placă Ouija în proprietățile lui Crowley pe care Page le-a achiziționat. Această placă este asociată cu ședințele de spiritism respectiv cu contactul entităților spirituale din alte dimensiuni.

Referitor la filmul concert The Song Remains the Same lansat în anul 1976, chitaristul Jimmy Page a declarat faptul că regretă la nivel calitativ anumite scene fanteziste cu tentă ocultă, cum ar fi cea în care joacă rolul pustnicului (sau eremitului).[30] Într-o altă scenă din film, Jimmy Page este văzut cântând la hurdy-gurdy (un instrument medieval cu corzi)[31][32] lângă un lac în proximitatea conacului Plumpton Place din East Sussex, una dintre proprietățile sale, cu ochii roșii strălucitori.[33]

Nu în ultimul rând, piesa Stairway to Heaven a fost ținta unei controverse spirituale conform căreia ar exista așa-zise mesaje satanice dacă aceasta ar fi ascultată invers. Chitaristul Jimmy Page însă a dezmințit această chestiune în trecut în cadrul unei alocuțiuni susținute la Universitatea Oxford în care a fost întrebat despre implicarea acestuia în Ordinul Ermetic al Zorilor Aurii.[34]

Acuzații de plagiat muzical

[modificare | modificare sursă]

Alte controverse care au privit activitatea muzicală a formației au fost de ordin tehnic muzical sau în zona de plagiat muzical, fapt pentru care formația a fost implicată în anumite procese de-a lungul timpului (unele pe care le-au câștigat, altele pe care le-au pierdut).[35] Anumiți artiști de la care formația Led Zeppelin a preluat anumite cântece în trecut au fost Anne Bredon (via Joan Baez), Muddy Waters, Willie Dixon, Robert Johnson, Blind Willie Johnson sau Moby Grape.[36] A mai existat în trecut și o controversă conform căreia piesa „Stairway to Heaven” de pe albumul de studio Led Zeppelin IV ar fi fost inspirată de cântecul instrumental „Taurus” de formația americană Spirit (melodie care face parte din albumul de debut eponim al acestui grup american de muzică rock lansat în anul 1968). Melodia „Taurus” a fost compusă de membrul Randy California care și-a manifestat ulterior interesul pentru Fundația Urantia când s-a mutat în Hawaii.[37]

Critici muzicale

[modificare | modificare sursă]

Inițial, trupa nu a fost receptată favorabil de anumiți critici muzicali din anumite reviste muzicale, precum Rolling Stone.[38][39][40] Ulterior, trupa a primit recenzii favorabile pe baza altor albume de studio lansate de-a lungul anilor 1970.

Alte controverse

[modificare | modificare sursă]

Formația a mai fost controversată de-a lungul anilor 1970 din cauza exceselor membrilor constitutivi privind consumul de droguri, alcool sau interacțiunile cu anumite femei. Consumul excesiv de alcool i-a cauzat moartea tragică bateristului John Bonham în anul 1980, fapt care a marcat destrămarea trupei în anul respectiv.

Componență

[modificare | modificare sursă]
  • Robert „Planty” Plant (voce, muzicuță)
  • Jimmy „Pagey” Page (chitară acustică, chitară electrică, theremin)
  • John „Jonesy” Paul Jones (chitară bas, clape)
  • John „Bonzo” Bonham (tobe, percuție)

Discografie

[modificare | modificare sursă]

Filmografie

[modificare | modificare sursă]
  • The Song Remains the Same (1976)
  • Led Zeppelin DVD (2003)
  • It Might Get Loud (2008)
  • Celebration Day (2012)
  • Becoming Led Zeppelin (2025)

Galerie

[modificare | modificare sursă]

Legături externe

[modificare | modificare sursă]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ↑ „Led Zeppelin”. Songsense.io. Accesat în .
  2. ↑ „Psychedelic Rock Genre: Pink Floyd and Led Zeppelin”. Noise Addicts. Accesat în .
  3. ↑ „Led Zeppelin”. Rock and Roll Hall of Fame.
  4. ↑ „Stairway to Heaven”.
  5. ↑ „Led Zeppelin IV”.
  6. ↑ NEWHD Media (). „The Unforgettable Journey Of Led Zeppelin: From Psychedelic Pioneers To Rock Legends”. Veterans Classic Rock. Accesat în .
  7. ↑ Tyler Golsen (). „The only Led Zeppelin song featuring Jimmy Page on bass guitar: "That didn't happen often!"”. Far Out Magazine. Accesat în .
  8. ↑ Guitar Player Staff (). „"I Owe It to All of Them": Jimmy Page Explains How His Love of the Blues Fueled the Fire for One of Rock's Biggest Bands”. Guitar Player. Accesat în .
  9. ↑ „Black Mountain Side”. Turn Me On, Dead Man. . Accesat în .
  10. ↑ Dale Maplethorpe (). „'Achilles Last Stand': How North Africa became Led Zeppelin's India”. Far Out Magazine. Accesat în .
  11. ↑ „Valery Gergiev and Led Zeppelin share Polar Music Prize”. monstersandcritics.com. . Accesat în .[nefuncțională]
  12. ↑ RIAA. „Top Selling Artists”.
  13. ↑ Joe Taysom (). „Remembering that time Led Zeppelin reformed to jam with Neil Young”. Far Out Magazine. Accesat în .
  14. ↑ Mikal Gilmore. „The Long Shadow of Led Zeppelin”. Rolling Stone via Internet Archive. Arhivat din original în . Accesat în .
  15. ↑ Scott Colothan (). „50 facts about Led Zeppelin's iconic album covers”. hellorayo.co.uk. Accesat în .
  16. ↑ Jordan Potter (). „The Cover Uncovered: How Led Zeppelin created the art for their debut album”. Far Out Magazine. Accesat în .
  17. ↑ „Turn Me On, Dead Man”. . Accesat în .
  18. ↑ „Led Get Physical”. Record Collector. Accesat în .
  19. ↑ Ben Forrest (). „"Only peculiar to itself": the unexpected drumbeat that John Bonham stole from Buddy Holly”. Far Out Magazine. Accesat în .
  20. ↑ Guitar Player Staff (). „"I Owe It to All of Them": Jimmy Page Explains How His Love of the Blues Fueled the Fire for One of Rock's Biggest Bands”. Guitarplayer.com. Accesat în .
  21. ↑ „The Long Shadow of Led Zeppelin”. Rolling Stone online via Internet Archive. Arhivat din original la . Accesat în .
  22. ↑ „JPJ Interview - BBC Radio 4”. Website-ul oficial al lui John Paul Jones. Accesat în .
  23. ↑ Anca Niță (). „Led Zeppelin și dilema celui mai bun album: perspectiva lui Robert Plant”. Rock FM.ro. Accesat în .
  24. ↑ „The complete history of The Starship, the Boeing 720 plane used by Led Zeppelin, The Rolling Stones, Elton John and more”. Led Zep News. Accesat în .
  25. ↑ Madeline Hiltz (). „Groovy, Baby! Inside Led Zeppelin's Private Jet, 'The Starship'”. The Vintage News. Accesat în .
  26. ↑ Sam Kemp (). „'The Starship': Inside rock 'n' roll's greatest jet”. Far Out Magazine. Accesat în .
  27. ↑ „On Board The Starship”. Getty Images. Accesat în .
  28. ↑ Ryan Reed (). „Led Zeppelin Album Art: The Stories Behind 9 Famous LP Covers”. Ultimate Classic Rock. Accesat în .
  29. ↑ Marta Represa (). „Cult Filmmaker Kenneth Anger on His Love of the Occult”. AnOther. Accesat în .
  30. ↑ 4 septembrie 2024. „The regrettable mistake Jimmy Page made on 'The Song Remains The Same'”. Far Out Magazine. Accesat în .
  31. ↑ Britannica Editors. „Hurdy-gurdy”. Encyclopædia Britannica online. Accesat în .
  32. ↑ „Led Zeppelin – The Song Remains the Same (Remaster)”. Equipboard. Accesat în .
  33. ↑ Classic Rock Productions (). „Jimmy Page's Eyes Turning Red In The Song Remains The Same Was Filmed At His House #jimmypage #rock”. YouTube. Accesat în .
  34. ↑ OxfordUnion (). „Jimmy Page, Full Address and Q&A at The Oxford Union”. YouTube. Accesat în .
  35. ↑ Tim Coffman (). „Appropriation or Alchemy: Was Led Zeppelin the most heavily plagiarising classic rock band?”. Far Out Magazine. Accesat în .
  36. ↑ Jack Whatley (). „Six songs Led Zeppelin stole from their heroes”. Far Out Magazine. Accesat în .
  37. ↑ Paul Kerr (). „The Other Side Of Me: Paul Kerr muses on the wayward brilliance of Randy California and Spirit”. Accesat în .
  38. ↑ Andry Greene (). „Led Zeppelin vs. Rolling Stone”. Rolling Stone. Accesat în .
  39. ↑ „All the Criticism That's Fit to Print: Revisiting The Rolling Stone Record Review and The Rolling Stone Record Review II”. Critics At Large. . Accesat în .
  40. ↑ S. Flannagan (). „Why Critics Couldn't Stand Led Zeppelin At First”. Grunge.com. Accesat în .


Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Led_Zeppelin&oldid=17851611